JMCProduction

 Ministerul Dezvoltării a anunțat, săptămâna trecută, că lista obiectivelor de investiții finanțate prin Programul Național ”Anghel Saligny” a fost finalizată pentru încă 4 județe. Printre acestea se numără și județul Ialomița unde dintr-un total de 103 cereri de finanțare, se vor implementa 80 de proiecte care însumează peste 1 miliard 164 de milioane de lei și reprezintă 61% din totalul cererilor finanțate.  Fondurile de la guvern vor ajunge în 59 de localități din cele 66 ale județului Ialomița.  Dintre cele 59 de UAT-uri care au depus solicitări de finanțare, 52 sunt comune, 3 sunt orașe și 3 sunt municipii. Primăria Stelnica va folosi cei 7,4 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor din comună și satul Maltezi. Tot prin Programul ”Anghel Saligny” primește finanțare și proiectul de aducțiune gaze pe care administrația locală îl va implementa în parteneriat cu mun. Fetești. Acesta a primit aprobare la finanțare în luna iunie a acesui an și are o valoare totală de 132,5 milioane de lei.

GMC Media Top si Bottom Page