AVSMEDIA PRO

 Încă din luna octombrie 2021, Guvernul a aprobat printr-un ordin, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul ”Construire și dotare sală de sport, strada Școlii, nr.35 din comuna Borcea”, din Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul ”Săli de sport” . Primarul Aniel Nedelcu Pațurcă, a declarat că viitoarea sală de sport va fi una polivalentă cu 500 – 800 de locuri pe scaune, cu teren amenajat, respectând cerințele pentru Liga I la handbal și va găzdui multe competiții importante. Proiectul depus de administrașia locală la Compania Națională de Investiții este în etapa de licitație publică, iar CNI-ul este cel care va da firma câștigătoare pentru începerea lucrărilor.  De asemenea, un alt proiect depus la Compania Națională de Investiții, este legat de Căminul Cultural din satul Pietroiu. Încă nu s-au inceput lucrările, dar finanțarea a fost obținută chiar dacă pe parcurs, documentația a întâmpinat mici probleme ce au fost rezolvate în timp util.

Sursa Foto: Primăria Comunei Borcea