JMCProduction

Anul viitor trebuie să fie gata!

Lucrările începute în 10 martie 2021, de restaurare a unui monument de arhitectură ce va atrage turiști în Ialomița, se desfășoară la Cosâmbești acolo unde conacul ce ajunsese o ruină va fi din nou inclus în circuitul turistic.

Construcția a fost ridicată  în urmă cu 124 de ani de către o echipă de meșteri italieni în spiritul eclectic specific epocii.

Aflat în inima Bărăganului, conacul a atras atenția Consiliului Județean Ialomița, încă din 2016 când instituția a făcut primele demersuri pentru obținerea unor fonduri nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

AVSMEDIA PRO

În urma evaluării, proiectul a fost acceptat, iar în 2019 s-a semnat contractul de finanțare. Aproximativ un an a durat procedura de achiziție publică a lucrărilor, iar termenul final de execuție este 31 decembrie 2023.

Proiectul „Reabilitarea monumentului istoric si de arhitectura Conacul Bolomey” are o valoare totală  de peste 29 de milioane de lei, din care au fost obținute fonduri europene și naționale în valoarea totată de peste 21 de milioane și jumătate de lei iar 430 de mii de lei reprezintă cofinanțarea asigurată de beneficiar din bugetul județului Ialomița.

Contractul de lucrări de execuție a fost atribuit firmei S.C. INSPETI BUILDING RESTAURATION S.R.L. din Ploiești, firmă cu vastă experiență în domeniu restaurării monumentelor istorice.

Contractul presupune executarea unor ample lucrări de arhitectură atât la interior, cât și la exterior, inclusiv prin lucrări de consolidare și refacere a fundației. Termenul de realizare este de 27 de luni, termen pe care constructorul și-l asumă și chiar speră că va finaliza lucrările în avans.