”Zona Ansamblului 44 și a instituțiilor publice de pe strada Ceahlăului a intrat, de săptămâna trecută , într-un program de sistematizare derulat de Primăria Municipiului Fetești prin societatea Drumuri Municipale Fetești și Direcția de Administrare a domeniului Public și Privat”, anunță administrația locală. Obiectivul principal al proiectului este fluidizarea traficului rutier în acea zonă aglomerată, prin amenajarea de noi locuri de parcare. Lucrările  se vor derula și pe parcursul lunii august și sunt susținute cu fonduri din bugetul local.