Administrația locală din Fetești anunță că „săptămâna trecută, a fost emis ordinul de ministru și a fost alocată suma de 30 milioane de lei pentru construcția și dotarea noului sediu al Primăriei municipiului”.
Proiectul va fi gestionat de Compania Națională de Investiții.
Prin urmare, aceasta va fi cea care va organiza licitația și va desemna constructorul care se va ocupa de execuția lucrărilor.
Proiectul „Construire și dotare sediu primărie în Municipiul Fetești, județul Ialomița” a fost depus anul trecut.
Primarul municipiului Fetești, Laurențiu Șonchereche a declarat că „în sfârșit, după aproape 16 ani de când primăria funcționează într-o scară de bloc, avem certitudinea că Feteștiul va avea un nou sediu administrativ, iar reușita acestui proiect este rezultatul demersurilor susținute atât ale echipei de proiect din cadrul Primăriei, cât și ale consilierilor locali”.
Ce are de făcut acum administrația locală?
Trebuie să predea amplasamentul către CNI, iar după finalizarea lucrărilor va prelua în administrare noul sediu.
O estimare a termenului de finalizare este după anul 2026.