La sfârșitul lunii ianuarie a fost semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru Drumul Expres TransRegio care va trece prin patru județe: Galați, Brăila, Ialomița și Călărași.
Proiectul reprezintă cea mare mare investiție din județul Ialomița, bazată pe o alianță administrativă a patru Consilii Județene, ce are ca scop implementarea de proiecte majore în infrastructura de transport în zona de Est și Sud a țării.
Estimativ, TransRegio va avea o lungime de 142 de kilometri și va costa aproximativ 500 de milioane de euro.
Noua șosea de mare viteză va face conexiunea orașului Slobozia cu Galați și Brăila, cu Autostrada Soarelui (A2) și apoi cu Dunărea, via Călărași.