AVSMEDIA PRO

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) și partenerii săi organizează în perioada 16 – 22 octombrie a.c., o serie de evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire “Săptămâna prevenirii traficului de persoane”.

În acest sens, prin intermediul Centrelor Regionale ale A.N.I.T.P. vor fi desfășurate o serie de acțiuni la nivel national, dintre care: întâlniri cu publicul în punctele de trecere a frontierei, în unitățile de învățământ, în comunitățile defavorizate, întâlniri de lucru cu specialiști și parteneri instituționali și organizaționali, dezbateri pe tema traficului de persoane, flashmob-uri. Acțiunile sunt menite să contribuie la informarea și sensibilizarea publicului larg, dar în mod special al categoriilor vulnerabile cu privire la fenomenul traficului de persoane.

Activitățile au debutat duminică, 16 octombrie.

Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane a fost instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, pentru a atrage atenţia asupra acestei forme de crimă organizată şi pentru a influenţa în mod pozitiv deciziile şi acţiunile guvernelor, autorităţilor locale şi celorlalte instituţii publice cu privire la sclavia modernă. În egală măsură, rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu.

JMCProduction
GMC Media Top si Bottom Page