AVSMEDIA PRO

Polițiștii Biroului Rutier Fetești au depistat în trafic, un bărbat de 35 de ani din municipiu care conducea fiind drogat. Acesta a ieșit pozitiv la canabis când a fost testat cu aparatul  DrugTest, fapt pentru care a fost dus la spital pentru prelevarea probelor de sânge pentru stabilirea prezenței în organism a substanțelor psihoactive și tipul acestora. Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente.

De asemenea, un tânăr de 26 de ani din Stelnica a fost depistat de polițiști și reprezentanții RAR, la volanul unei mașini care figura neînmatriculată. Și acesta s-a ales cu dosar penal.

JMCProduction