JMCProduction

Vineri, 9 septembrie, primarul comunei Borcea, Aniel Nedelcu, a verificat, în satul Pietroiu , stadiul lucrărilor la rețeaua de gaze naturale. Edilul anunță că în proporție de 90% lucrările sunt deja executate( atât pe DN3B ,DJ308A cât si pe majoritatea străzilor laterale din Pietroiu ).

Chiar dacă relieful este destul de atipic, se lucrează intens si cu precizie, astfel încât să se poată reduce disconfortul creat și totodată întreruperile la rețeaua de alimentare cu apă.

Săptămâna aceasta lucrarea de gaze va avansa spre centrul comunei Borcea, a mai menționat primarul Aniel Nedelcu.

JMCProduction

Rețeaua inteligentă de transport și distribuție a gazelor naturale are o lungime de 56,5 km. Administrația locală și-a asumat plata TVA reprezentând cheltuielile neeligibiele din proiect printr-o hotărâre de Consiliu Local din august 2021,  pentru ca lucrarea să demareze mai repede. Finanțarea de peste 26 de milioane de lei, obținută anul trecut, a început a fi folosită din luna iunie acestui an,  când  a fost predat amplasamentul pentru oragnizarea șantierului.

sursa foto: Primăria Comunei Borcea