Școlile de agenți de poliție “Vasile Lascăr” Câmpina și “Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca organizează, în perioada octombrie – decembrie 2022, concurs de admitere pentru o nouă promoție de elevi. Ultima zi de înscriere este 04 noiembrie  2022.  Numărul de locuri, defalcat pe unități de învățământ, este următorul: – Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina – 1.340 de locuri; – Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca – 300 de locuri. Cei care au reședința sau domiciliul în județul Ialomița și își doresc să participe la concurs, își pot depune dosarul de recrutare la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița. Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape. Data limită până la care candidaţii vor depune la dosarul de recrutare documentele necesare pentru finalizarea acestuia, este 17 noiembrie 2022, orele 16:00. Mai multe informații se pot obține de pe site-ul Inspectoratului de Poliție Ialomița.